Posted by: victorblog | 17 September 2008

Vin de bloc

Probabil aţi gustat sau aţi auzit de vinul de casă, făcut în gospodărie, fără chimicale şi cel mai natural posibil. Având la dispoziţie câteva kg de struguri (am avut mai multe dar  între timp am mai mâncat din ele), m-am hotărât să-mi fac pentru prima dată, vin de bloc, pentru că nu stau la casă.

Nici nu ştiu dacă am procedat corect, dar am stors strugurii cu robotul de bucătărie, apoi i-am trecut printr-o sită cu ochiuri dese: sită folosita pentru piureul de cartofi. Apoi, am repetat procedeul pentru cele 4-5 kg de struguri pe care le aveam (struguri culeşi personal de mine din vie). Rezultatul: un lichid de consistenţa uleiului (cred că mai trebuie strecurat totuşi), care are un gust destul de bun. Cred că până aştept eu să se facă vinul, beau tot mustul (aprox. 2 litri). Deşi mai mult zici că e suc de struguri, ca Fanta, pentru ca nu se simte încă tăria, alcoolul. Pentru asta am de aşteptat ceva timp.

Pentru cei care vor o reţetă de preparare a berii de casă (nu va avea gustul de Heineken, asta e sigur) o puteţi găsi aici. Sănătate!


Responses

  1. acum nu vrei sa il ti vreo 10 ani sa faci coniac ??

  2. deja a început să miroasă a ţuică… cred că nu mai beau eu vin făcut de mine.😦

  3. Reteta unui vin deosebit .garantat.Cumparati 10 kg.struguri in luna octombrie dupa data de 20 dupa care ii lasati pina a doua zi intr-o emulsie de 20 l apa si 5 o/o strobelina(o gasiti la firma liko sa)Adoua zi ii culegeti bobe si ii treceti printr-o sita cu ochiuri de 6-8 mm.Rezultatul il incalziti la 60 gr si apoi ii treceti intr-o damigeana de sticla in care puneti:5gr ghimbir,5gr enibahar,5gr cardamom,5gr troscot negru.Astupati bine damigeana si lasati totul 13 zile dupa care trageti in sticle.Pentru multumiri va dau adresa mea:dronelul@yahoo.com


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: